Ce este examenul imagistic prin rezonanta magnetica
Imagistica prin rezonanta magnetica (RMN sau IRM) este o procedura medicala ce utilizeaza magnetismul, undele radio si un computer ce permite vizualizarea imaginilor achizitionate in cele trei planuri anatomice perpendiculare.
Rezonanta magnetica este o metoda neiradianta si neinvaziva care foloseste un camp magnetic si impulsuri de radiofrecventa pentru obtinerea imaginilor. Avand o sensibilitatea crescuta a constrastului tisular permite obtinerea unor imagini detaliate in diverse planuri, ceea ce permite o localizare precisa a leziunilor.
Puterea campului magnetic se masoara in Tesla care este cheia pentru claritatea imaginii. Cel mai performant aparat de rezonanta magnetica are un sistem de 3 T spre deosebire de cel de 1,5T, furnizand imagini de o calitate superioara intr-un timp redus.
In timpul investigatiei RMN, pacientul sta intins pe o masa mobila care este introdusa intr-un tunel, acesta nu va simti niciun disconfort, dar va auzi anumite sunete produse de aparat. In functie de regiunea studiata uneori este necesara administrarea de substanta de contrast intravenoasa pe baza de Gadolinium, reactiile alergice fiind foarte rare, iar daca apar acestea se manifesta prin prurit usor, urticarie sau senzatie de greata.
Investigatia poate dura intre 20 si 60 de minute in functie de segmentul studiat si este important de retinut ca este o procedura complexa si lipsita de durere.
Se pot investiga patologii de la nivel :
- cerebral
- vertebro-medular
- musculo-scheletal
- cardio-vascular
- abdomino-pelvin
- de san
- de ficat
- pentru intregul corp
Imagistica RMN permite detectarea leziunilor de la nivelul articulatiilor, fiind singurul examen care ofera o imagine detaliata a structurilor precum meniscurile, ligamentele sau tendoanele.
Este foarte important ca in timpul scanarii pacientul sa nu se miste, acesta poate comunica cu medicul care supravegheaza investigatia printr-un microfon.
Nu pot efectua RMN pacientii care au :
- stimulator cardiac
- proteze cardiace de tip vechi,
- fragmente metalice la nivelul partilor moi,
- insuficienta renala severa,
- proteze metalice articulare sau materiale de osteosinteza necompatibile RMN,
- clipuri anevrismale sau anumite stenturi vasculare.
- nu este indicat în primul trimestru de sarcina, dar fiind o metoda neiradianta pot efectua RMN femeile aflate in ultimile doua trimestre de sarcina in special, cand sunt evidente eventuale malformatii la examenul ecografic.